Avertisment pentru Marinos Ouzounidis, după venirea la Universitatea Craiova: „Peste noapte este complicat!”. Ce îl așteaptă în Bănie

Avertisment pentru Marinos Ouzounidis, după venirea la Universitatea Craiova: „Peste noapte este complicat!”. Ce îl așteaptă în Bănie
  • Publicat:

Universitatea Craiova a reușit să câștige cele două partide care au fost jucate cu Dragoș Bon în rolul de antrenor principal. După 3-0 cu Poli Iași și 1-0 cu Dinamo, luni echipa din Bănie va avea un nou antrenor. Este vorba despre grecul Marinos Ouzounidis.

Numirea lui Ouzonidis, anunțată în exclusivitate de ProSport, nu garantează, însă, rezultate extraordinare peste noapte. Fost tehnician în Grecia și Cipru, țări în care a antrenat și Marinos Ouzounidis, Ilie Dumitrescu îi atestă valoarea noului antrenor al Craiovei, dar trage și un semnal de alarmă.

Ilie Dumitrescu, semnal de alarmă după venirea lui Marinos Ouzounidis la Universitatea Craiova

„Apoel, condusă de el, a arătat bine, la AEK a lăsat o impresie bună. Dar are nevoie de timp, nu cunoaște campionatul, nu cunoaște jucătorii Craiovei.

E important să-l ajute și Dragoș Bon, are nevoie să aibă un ajutor pentru a se adapta cât mai repede la ceea ce înseamnă campionatul României. El cu siguranță a văzut multe meciuri ale Craiovei, dar e complicat peste noapte să te acomodezi.

Făcând o comparație cu Bergodi, e altceva. Va avea nevoie de timp să cunoască jucătorii. Să vedem ce sistem va juca, dar, în orice caz, au adus un antrenor foarte bun, e o certitudine”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.ro.

Ajuns sâmbătă în România, tehnicianul grec a avut deja un prim contact cu Craiova și cu arena „Ion Oblemenco”. El a stat în tribune, de unde a oferit chiar și indicații la meciul cu Dinamo. El va începe luni la Universitatea Craiova, când va conduce primul antrenament.

Marinos Ouzonidis are un cv impresionant

Înainte de a antrena echipa din Bănie, Marinos Ouzounidis a mai condus banca tehnică a următoarelor echipe: Skoda Xanthi, AEL Larissa, Panionios, Panathinaikos și Apoel Nicossia. De ultima echipă s-a despărțit în luna octombrie a anului trecut.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×